A fost..

     Deschid ochii. E aproape ora 9 AM. Mai lenevesc puţin prin pat după care trag un şort pe mine şi îmi fac curaj să ies afară. Soarele de dimineaţă mă orbeşte. Mă duc să mă spăl pe faţă şi să beau o cană cu apă. Termin aceste două lucruri şi deja mă retrăgeam înapoi în casă. Apuc să pun doar un picior pe prag că mă şi strigă bunicul ca să îl ajut cu ceva. "Hai,ce trebuie făcut?" îl întreb eu pe jumătate adormit şi puţin mornăit. Îmi spune că trebuie să dea ceva peste gard. Ajung lângă gard,el se pregătea de asemenea,moment în care un ţipăt îngrozitor de femeie se aude din curtea spitalului de vis-a-vis de mine. Lăsăm ceea ce era de făcut şi mergem ca tot omul să vedem ce s-a întâmplat. În prima fază l-am văzut pe tatăl unui puştan pe care îl cunosc. Veniseră cu un Logan MCV. Cel pe care toţi îl plângeau se afla în spate. Mă apropii să vad ce s-a întamplat şi cu cine. Ţipetele începeau să se amplifice pe măsură ce secundele treceau. Ajung aproape în poarta spitalului şi o văd pe fosta mea colegă de bancă din generală în pijamale,plângând. Deja aveam două variante în cap: 1 - S-a întâmplat ceva cu vărul ei,puştanul de care ziceam adineauri; 2 - S-a întamplat ceva cu fratele ei,ştiam ca e epileptic. Prezenţa părinţilor fostei mele colege aveau să îmi confirme că e vorba despre a doua variantă. Mă apropii şi mai mult şi îl văd întins,fără suflare,cu părinţii la cap ce îşi plângeau feciorul. Mă duc la colega mea şi o strâng la piept. Era distrusă. Încerc să o îmbărbătez dar nu prea reuşeam să fac mare lucru. Mă uit în jur şi chiar dacă eram în curtea unui spital nu era nici un soi de asistentă pe lângă maşină,ambulanţa era plecată nu ştiu unde,deci nimeni nu putea face nimic. Andreia (cu i),fosta colega şi sora baiatului,repeta întruna "De ce Andrei,de ce?". Mama sa aproape ca nu mai avea voce de la cât a plâns,îi pupa tălpile fiului ei. Tatăl de asemenea distrus,stătea la capul lui şi îl privea plângând. Au început să apară şi asistentele. Au făcut o injecţie şi încercau să găsească puls,dar nimic. Apare o altă asistentă alergând cu o mică fiola în mână: "Uite aici,adrenalină!".Dar nici un rezultat. Între timp apăruseră şi spectatorii la acest moment dramatic. Trecuseră deja aproximativ 10 minute. Nici o urma de ambulanţă. Trebuia să ajungă cea de la Botoşani. Eu în pemanenţă eram cu Andreia,încercam sa o liniştesc. Dar nu se putea opri din plâns. S-a dus la picioarele fratelui ei. Printre suspine reuşeşte să îmi spună: "Andrei,dute şi adu-i o lumânare!". Dau fuga în casă,caut lumânările,agaţ din mers şi o cutie cu chibrituri şi deja eram înapoi. Mă aşez pe chirostei în spatele maşinii lângă Andreia şi o ajut să aprindă 2 lumânări. O prind de mână şi îi spun să fie tare. Ea,se întinde peste picioarele fratelui său şi îi ţinea aprinse cele 2 lumânari. Bătea vântul puţin,vânt ce a stins lumânările,moment în care îi spun Andreiei să mearga cu mine să bea o cana cu apă. O ţin de mână până la mine în curte. Mâinile îi tremurau în timp ce ducea cana la gura. Termină de băut şi pleacă înapoi lângă maşină. Eu iau o cana cu apă şi mă duc şi la părinţi,ca să îşi mai revină puţin. Termină de băut apa şi încep să se audă sirenele. Ajungea ambulanţa de la Botoşani. Intră cu viteză pe strada Spitalului,nici nu apucă să oprească că asistenţii au şi sărit cu tot felul de aparatură. "Daţi-vă la o parte,toata lumea deoparte!" strigă asistentul de pe ambulanţa. Urcă în maşină şi începe manevrele de resuscitare în timp ce o asistentă îl conecta la un aparat. Forţa cu care îi apasa pe piept se putea vedea la suspensiile maşinii ce se lasău foarte tare. "Ai ceva pe aparat?!" strigă asistentul deja transpirat. Asistenta dă din cap ca nu,moment în care aparatul la care era conectat scoase un piuit lung fără nici o interferenţă,aşa că încep din nou manevrele de resuscitare. După aproximativ 5 minute de manevre asistentul iese din maşină şi întreabă: "Dumneavostra sunteţi tatăl?". Cu ochii în lacrimi omul îi spune ca da. "Veniţi mai încoace. Domnule,cu tot respectul,avea deja instalate petele cadaverice,deci a murit in somn. O sa aşteptăm poliţia ca să declaram decesul" Toţi erau distruşi. Au început sa mai apară rude. Erau 7 persoane în jurul lui ce îl plângeau. A apărut şi poliţia,au declarat decesul după care au plecat acasă îndureraţi fără să mai ceară autopsia. În ultimă fază i-am zis lui Andreia să fie tare. Dar cine ştie ce era în sufletul ei în acel moment.

     Toate acestea s-au întamplat ieri. Aş putea descrie mai cu lux de amănunte dar ar fi prea mult şi nu ar mai citi nimeni. Şi aşa nu ştiu dacă veţi citi ce am scris acum. 

     Tot ieri Alexandru Costache ne-a parasit. Avea 19 ani,se înscriese la facultate,avea toată viaţa în faţă. A fost un băiat inteligent cu care mă ştiam de mult timp,am stat şi la internat împreună,am fost la acelaşi liceu. Ieri dimineaţă eram şocat după tot ce am văzut. Aseară ne-am strâns o parte din prietenii lui,i-am cumparat coroane şi am mers să îi aprindem o lumânare. Să îţi fie ţărâna uşoară Alex.